marți, 12 iulie 2011

Iubire de vara


Mi s-a părut de necrezut ca eu, atât de simplă, să-i trezesc lui fluturi...și i-am trezit...
O lume întreagă era între noi, dar cui îi mai păsa?
Doream să fiu a lui, tânjeam după atingerea lui tandră. Mă pierdeam în îmbrățișări pătimașe, la început sfioase, apoi din ce în ce mai îndrăznețe...
Mă topeam sub sărutarile lui atât de profunde, mă simțeam fericită, purtam zilnic pe buze zâmbetul dăruit de el.
Era ca-n vis, aproape că mi-era teamă să nu mă trezesc...
Însă, într-o zi m-am trezit, brusc de tot, atât de brusc că m-am izbit puternic de realitate.
Nedumerirea era din ce în ce mai mare, creștea cu fiecare clipă ce ne despărțea, cu fiecare așteptare, cu fiecare anticipare a unui semn de la el...
Nu mai reușeam să înțeleg nimic, chiar nimic...oare fusese totul o mare minciună? Atât de bun actor să fi fost? Atât de oarbă ori atât de dornică fusesem eu?
Întrebările astea mi-au tulburat somnul nopți de-a rândul și fluturii din stomac s-au transformat în noduri, oftatul de plăcere s-a transformat în lacrimi de deznădejde.
”De ce-uri” îmi chinuiau mintea din ce în ce mai des ...
Si-apoi, ca dintr-un abis a răzbătut către mine răspunsul: fusese doar un vis, visul meu, visul meu cu el. Iar el, el fusese frântura mea de pasiune dintr-o zi de vară când sângele îmi umpluse venele cu viteză, accelerându-mi simțurile. Tot ceea ce fusese, îmi aparținuse numai mie. Și el, și săruturile, și zvâcnirile inimii, și gustul buzelor, și zâmbetul, și fluturii...iar eu fusesem a lui pentru câteva clipe, doar pentru cîteva clipe...și acum nu mă mai voia...poate pentru ca îi plac lucrurile de început, poate pentru că îi place prospețimea lor și nu mai vrea să guste nimic, nu vrea să schimbe senzația de început...nici eu nu mai vreau, nu-l mai vreau, nu-i mai vreau gustul, nu mai vreau să îi simt bătăile inimii pe sânul meu...
Azi zâmbesc...zâmbesc pentru că am câștigat o amintire prețioasă pe care o voi închide în cuferele cu comori din sufletul meu...și ori de câte ori îmi va fi dor de o iubire de vară, voi scoate amintirea nestemată s-o mângâie soarele...

3 comentarii:

  1. Numai dacă ai fi îndrăgostit de sufletul unui om, ai putea scrie astfel de rânduri. Râul cuvintelor pure vine dintr-o dragoste sincera, lina, eterna...

    RăspundețiȘtergere
  2. oare cati si cate ne regasim in cuvintele tale, M?

    RăspundețiȘtergere
  3. cred ca multi...multe...insa nu avem timp sa ne gandim la asta acum...de-abia peste ani si ani, cand totul se aseaza in cutia cu amintiri:)

    RăspundețiȘtergere